Blog

Sunteți buni în nenumărate feluri

Atunci, unul dintre bătrânii cetății spuse:

„Vorbește-ne despre Bine și despre Rău”.

Iar el răspunse:

”Vă pot vorbi despre binele din voi, dar nu și despre rău.

Căci ce este răul decât binele chinuit de propria foame și sete?

Când binele-i înfometat, se va hrăni chiar și din cele mai întunecate peșteri, iar când i-e sete, ar bea și apă moartă.

Sunteți buni când sunteți una cu voi înșivă.

Și totuși, atunci când nu sunteți voi înșivă, nu sunteți răi.

Căci dacă o casă este dezbinată, ea nu-i un cuib de hoți, ci-i doar o casă dezbinată.

Iar o corabie fără de cârmă, chiar dacă rătăcește fără țintă și printre insule primejdioase, tot nu se va scufunda.

Sunteți buni atunci când vă străduiți să dați din voi.

Dar nu sunteți răi când căutați să luați pentru voi, căci străduindu-vă pentru câștig, sunteți întocmai unor rădăcini prinse-n țărâna mamă, și care se hrănesc la pieptul ei.

Fără-ndoială că fructul nu-i poate spune rădăcinii: „Fii ca mine, coaptă și îndestulată, și gata să dăruiești din abundența ta”,

Căci pentru fruct, a dărui este o trebuință, în timp ce-a rădăcinii trebuință este a primi.

Sunteți buni atunci când vorbiți în conștiința a celor ce le spuneți,

Și totuși, nu sunteți răi nici când, având conștiința adormită, limba voastră înțeapă fără rost.

Ci chiar o vorbă-mpleticită poate să dea putere unei limbi slăbite.

Sunteți buni când vă urmați scopul cu pași fermi.

Și totuși, nu sunteți răi nici atunci când mergeți într-acolo șchiopătând.

Căci, chiar de șchiopătați, nu mergeți înapoi.

Dar voi ce sunteți sprinteni și întregi, nu șchiopătați dinaintea ologului, implorându-i mila.

Sunteți buni în nenumărate feluri și nu sunteți răi nici chiar atunci când nu sunteți buni,

Ci doar leneși și înceți.

Păcat că cerbii nu pot să-nvețe broaștele-țestoase să se miște iute.

Bunătatea voastră stă în dorul ce-l purtați sinelui vostru deplin: și acest dor e-ascuns în fiecare dintre voi.

Dar pentru unii, dorul acesta e un torent ce se avântă cu putere către mare, purtând cu el tainele dealurilor și cântecele tainice ale pădurii.

Iar pentru alții este un pârâiaș lipsit de vlagă, care se pierde în meandre și zăbovește mult până s-atingă țărmul mării.

Însă acela cu dorul mai puternic să nu îi spună celui care tânjește mai puțin: „De ce te miști așa de încet și zăbovești?”

Căci cel ce este bun cu adevărat nu-l întreabă pe cel fără veșminte: „Unde-ți sunt hainele?” și nici pe cel ce n-are un acoperiș deasupra capului nu-l întreabă: „Unde-i casa ta?”.

Khalil Gibran – „Profetul”

Comments for this post are closed.