Blog

Povestea celor 3 porți

Un rege avea un fiu deștept și curajos. Ca să-l pregătească pentru a înfrunta viața, îl trimise la un bătrân înțelept.
– Luminează-mă: ce trebuie să știu în viață?
– Vorbele mele se vor pierde precum urmele pașilor tăi pe nisip, dar o să-ți dau totuși câteva sfaturi. În drumul tău prin viață vei întâlni trei porți. Citește ce scrie pe fiecare dintre ele. O dorință mai puternică decât tine te va împinge să le urmezi. Nu încerca să te întorci, căci vei fi condamnat să retrăiești din nou și din nou ceea ce încerci să eviți. Nu pot să-ți spun mai mult. Tu singur trebuie să treci prin asta, cu inima și cu trupul.
Acum du-te! Urmează drumul acesta drept din fața ta.
Bătrânul înțelept dispăru și tânărul porni pe drumul vieții. Nu după mult timp, se găsi în fața unei porți mari, pe care se putea citi: SCHIMBĂ LUMEA.
„Asta era și intenția mea”, gândi prințul, „căci chiar dacă sunt lucruri care îmi plac pe această lume, altele nu-mi convin deloc.”
Atunci începu prima sa luptă. Idealul său, abilitatea și vigoarea să îl împinseră să se confrunte cu lumea, să întreprindă, să cucerească, să modeleze realitatea după dorință să.
El găsi plăcerea și beția cuceritorului, dar nu și alinarea inimii. Reuși să schimbe câteva lucruri, dar multe altele îi rezistară. Anii trecură. Într-o zi îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept care-l întreba:
– Ce-ai învățat tu pe acest drum?
– Am învățat să deosebesc ceea ce e în puterea mea de ceea ce îmi scapă, ceea ce depinde de mine de ceea ce nu depinde de mine.
– Bine, zise bătrânul. Utilizează-ți forțele pentru ceea ce stă în puterea ta și uită ceea ce-ți scapă printre degete.
Și dispăru. Puțin după această întâlnire, prințul se găsi în fața celei de-a două porți pe care stătea scris: SCHIMBĂ-I PE CEILALȚI.
„Asta era și intenția mea”, gândi el. „Ceilalți sunt sursă de plăcere, bucurii și satisfacții, dar și de durere, necazuri și frustrări.”
El se ridică deci contra a tot ce-l deranja sau nu-i plăcea la cei din jurul său. Încerca să le pătrundă în caracter și să le extirpeze defectele. Aceasta fu a doua luptă a sa. Într-o zi, pe când medita asupra utilității tentativelor sale de a-i schimba pe ceilalți, îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
– Ce ai învățat tu, deci, pe acest drum?
– Am învățat că nu ceilalți sunt cauza sau sursa bucuriilor sau necazurilor, a satisfacțiilor sau înfrângerilor mele. Ei sunt doar prilejul, ocazia care le scoate la lumină. În mine prind rădăcina toate aceste lucruri.
– Ai dreptate, spuse bătrânul. Prin ceea ce trezesc ceilalți în tine, ei te descoperă în fața ta. Fii recunoscător celor care fac să vibreze în tine bucuria și plăcerea, dar și celor care fac să se nască în tine suferința sau frustrarea, căci prin ei viața îți arată ce mai ai încă de învățat și calea pe care trebuie s-o urmezi.
Nu după multă vreme, prințul ajunse în fața unei porți pe care scria: SCHIMBĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI.
„Dacă eu sunt cauza problemelor mele, atunci înseamnă că asta îmi rămâne de făcut”, își zise el și începu lupta cu el însuși. El cauta să pătrundă în interiorul său, să-și combată imperfecțiunile, să-și înlăture defectele, să schimbe tot ce nu-i plăcea în el, tot ce nu corespundea idealului său. După câțiva ani de luptă cu el însuși, după ce cunoscu câteva succese, dar și eșecuri și rezistență, prințul îl întâlni iarăși pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
– Ce ai învățat tu pe acest drum?
– Am învățat că există în noi lucruri pe care le putem ameliora, dar și altele care ne rezistă și pe care nu le putem învinge.
– Așa este, spuse bătrânul.
– Da, dar m-am săturat să lupt împotriva a tot, a toți și chiar împotiva mea! Oare nu se termină niciodată? Îmi vine să renunț, să mă dau bătut și să mă resemnez.
– Asta va fi ultima ta lecție, dar înainte de a merge mai departe, întoarce-te și contemplă drumul parcurs, răspunse bătrânul și apoi dispăru.
Privind înapoi, prințul văzu în depărtare spatele celei de-a treia porți pe care stătea scris: ACCEPTĂ-TE PE TINE ÎNSUȚI. Prințul se miră că n-a văzut cele scrise atunci când a pătruns prima dată prin acea poartă, dar în celălalt sens.
„În luptă devenim orbi”, își spuse el. Și mai văzu zăcând pe jos, peste tot în jurul lui, tot ce a respins și a învins în lupta cu el însuși: defectele, umbrele, frică, limitele sale. Le recunoscu pe toate și învață să le accepte și să le iubească. Învăță să se iubească pe el însuși, fără să se mai compare, să se judece, să se învinovățească.
Îl întâlni din nou pe bătrânul înțelept, care-l întrebă:
– Ce-ai învățat în plus pe acest drum?
– Am învățat că urând sau detestând o parte din mine înseamnă să mă condamn să nu fiu niciodată de acord cu mine însumi. Am învățat să mă accept în totalitate, necondiționat.
– Bine, acesta este primul lucru pe care nu trebuie să-l uiți în viață, acum poți merge mai departe.
Prințul zări în depărtare cea de-a doua poartă, pe spatele căreia scria ACCEPTĂ-I PE CEILALȚI. Și în jurul lui recunoscu toate persoanele pe care le-a întâlnit în viața sa, pe cei pe care i-a iubit și pe cei pe care i-a urât, pe cei pe care i-a ajutat și pe cei pe care i-a înfruntat. Dar spre surpriza sa, acum era incapabil să le vadă imperfecțiunile, defectele, lucrurile care altădată îl deranjau enorm și împotriva cărora luptase.
Bătrânul înțelept apăru din nou și-l întrebă:
– Ce-ai învățat mai mult decât prima dată pe acest drum?
– Am învățat că fiind în acord cu mine însumi, nu mai am nimic de reproșat celorlalți și nici nu mă mai tem de ei. Am învățat să-i accept și să-i iubesc așa cum sunt.
– Bine, acesta este cel de al doilea lucru pe care trebuie să-l ții minte. Continuă drumul.
Prințul zări prima poartă, prin care trecuse cu mult timp în urmă, și văzu ceea ce era scris pe spatele ei: ACCEPTĂ LUMEA.
Privi în jurul său și recunoscu acea lume pe care a dorit s-o cucerească, s-o transforme, s-o schimbe. Fu izbit de lumina și frumusețea tuturor lucrurilor, de perfecțiunea lor. Era totuși aceeași lume de altă dată. Oare lumea se schimbase, sau privirea sa? Atunci se ivi bătrânul, care-l întrebă:
– Ce-ai învățat pe drumul acesta?
– Acum am învățat că lumea este oglinda sufletului meu. Că eu nu văd lumea, ci mă văd în ea. Când sunt fericit, lumea mi se pare minunată, când sunt necăjit, lumea îmi pare tristă. Ea nu este nici veselă, nici tristă. Ea există, atât. Nu lumea mă necăjea, ci starea mea de spirit și grijile pe care mi le făceam. Am învățat să o accept fără să o judec, fără nici o condiție.
– Acesta este cel de al treilea lucru important pe care nu trebuie să-l uiți. Acum ești împăcat cu tine, cu ceilalți și cu lumea! Ești pregătit să pornești spre ultima încercare: trecerea de la liniștea împlinirii la împlinirea liniștii, spuse el și dispăru pentru totdeauna.

Comments for this post are closed.