Blog

Pădurea – loc al inconștientului

Pădurea reprezintă la multe popoare (celți, indieni, japonezi, chinezi) un adevărat sanctuar în stare naturală. Pentru greci și latini, pădurile simbolizau sălașul tainic al Zeului. Fiecare zeu își are pădurea sacră: acolo inspiră o spaimă plină de respect, dar tot acolo primește și ofrandele și rugăciunile oamenilor.  Intrarea în pădure este echivalentă cu trecerea într-un spațiu protejat de influențele lumii exterioare și ale civilizației. Într-un astfel de mediu, asemănător cu condiția naturală și pură a ființei umane, are loc întâlnirea cu adevăratul Sine.

În același timp, pădurea conține un mister ambivalent, fiind generatoare deopotrivă a stărilor de spaimă și de calm, de apăsare și de simpatie, asemeni tuturor manifestărilor puternice ale vieții.

Datorită întunecimii, profunzimii și înrădăcinării sale adânci, pădurea simbolizează inconștientul, iar trăirile ambivalente provocate de întâlnirea cu pădurea sunt similare acelora experimentate în fața revelațiilor inconștientului. Codrul sau pădurea constituie rezerve de viață și au funcții similare unei matrice promordiale, fiind din aceste motive un adevărat simbol matern. Pădurea este sursa regenerării, iar contactul cu ea exprimă în plan psihic atât o nevoie de securitate, cât și una de reînnoire. Pe lângă simbolismul unui imens și inepuizabil rezervor de viață, pădurea este și un mediu predilect pentru cunoașterea inițiatică și misterioasă.

Toate poveștile conțin elemente întunecate care exprimă energia umbrei într-o acțiune, într-o imagine sau chiar într-un decor. Pădurea întunecată este o reprezentare comună a tuturor elementelor de care ne temem în interiorul nostru. Monștrii trăiesc în pădure. Acolo se află acele părți din noi care nu au fost niciodată pe de-a-ntregul îmblânzite, care continuă să fie periculoase și haotice. Și chiar dacă sunt de temut, constituie părți importante din noi, fiind unele dintre cele mai creative componente ale lumii noastre interioare. Din acest motiv, avem nevoie să intrăm în pădure, chiar dacă este un demers dificil, misterios și uneori înfricoșător. De acolo primim energii proaspete și idei noi. De multe ori experimentăm în viață momente care se prezintă ca obstacole întunecate, iar prima reacție este să le evităm. Doar după ce trecem prin ele, le înțelegem adevărata valoare și recunoaștem că ele ne-au forțat să dezvoltăm aspecte pe care le neglijasem în noi și să devenim astfel mai mult decât credeam că este posibil.

În basme, umbra se prezintă în toată forța sa, încarnată de personajele răufăcătoare, astfel că nu mai putem să o negăm ori să o evităm. Vrând-nevrând, eul este nevoit să se confrunte cu ea. De obicei, în mituri și basme, umbra se prezintă sub forma unei persoane de același sex ca eroul. Umbra devine ostilă și amenințătoare atunci când este ignorată sau înțeleasă greșit, dar este important să ne „confruntăm” cu ea deoarece conține valori, puteri sau forțe necesare Eului, chiar dacă sunt într-o formă dificil de integrat în viața conștientă.

Personajele răufăcătoare reprezintă și ele aspect ale propriului nostru psihic, aspecte mai puțin dezirabile, care au fost neglijate sau respinse. Jung a observat că arhetipul umbrei se manifestă în vise sau în povești sub forma unor vrăjitoare rele sau lupi amenințători. Jung era de părere că din acest întuneric ceva bun trebuie să apară; elemente valoroase ne așteaptă în umbră pentru a le integra într-o manieră constructivă într-o nouă identitate a noastră, mai completă.

Comments for this post are closed.