Blog

Nimic nu este mai realist decât un basm

Deși poate părea paradoxal, voi susține că nimic nu este mai realist decât o poveste sau un basm, deoarece ele ne povestesc despre acele lucruri din viață care contează cu adevărat, despre cele mai profunde gânduri și trăiri ale noastre.

Basmele sunt depozite prețioase de înțelepciune. Îmbibate de o logică fantastică, basmele par să nu aibă sens la nivelul înțelegerii și interpretării conștiente, dar conțin un bagaj excepțional de semnificații pentru viața noastră psihică.

Conform psihologiei jungiene, natura alunecoasă a basmelor este dată de faptul că ele, la fel ca și visele, nu au un focus conștient bine fixat și delimitat. Din această perspectivă, basmele pot fi văzute ca material arhetipal brut, neprelucrat, fără niciun fel de influență din partea minții conștiente, decât poate într-un mod negativ, de tip compensatoriu.

Personajele care populează un basm sunt caractere simple, plane, fără complexitate psihologică și individualitate definită. De multe ori, nici măcar nu sunt personaje umane, iar dacă sunt, poartă nume generice, ceea ce denotă caracterul lor universal și la un anumit nivel, arhetipal. Este evident că nu întâlnim în basme oameni reali în carne și oase, ci simboluri pentru diferite aspecte ale lumii noastre interioare.

Bruno Bettelheim, în cartea sa „Uses of Enchantment: The Meaning and Importance of Fairy Tales”, publicată în 1976, demonstrează că poveștile constituie un ajutor important pentru copii, prin care ei învață cum să facă față realității și să supraviețuiască într-o lume a adulților.

Poveștile sunt atât de îndrăgite de copii deoarece toate emoțiile negative de furie, frustrare, frică, pe care poveștile le întruchipează într-un personaj, sunt învinse într-un final fericit, cu care copilul se poate identifica.

Pentru a putea gestiona problemele psihologice ale creșterii – depășirea dezamăgirilor narcisice, dilemele oedipine, rivalitățile dintre frați, dobândirea unui sentiment al propriei valori și a unui sens moral – copilul trebuie să înțeleagă ce se întâmplă în sinele său conștient și să facă față presiunilor inconștiente. Ajunge la capacitatea de a le gestiona nu printr-o înțelegere rațională a naturii și conținutului inconștient, ci prin familiarizarea cu acesta sub forma personajelor și aventurilor din poveste. Copilul așează conținutul inconștient în fantezii conștiente și astfel se poate descurca mai ușor cu ele, prin utilizarea imaginației.

Poveștile îi învață pe copii un adevăr foarte important: lupta împotriva dificultăților și a părților negative nu poate fi evitată și constituie o parte intrinsecă a oricărei vieți umane. În manieră simbolică, povestea le oferă sugestii despre cum pot să intre în această luptă și să iasă învingători, adică să dobândească din ce în ce mai multă maturitate. Poveștile ridică dileme existențiale într-o formă simplificată și esențializată, facilitându-le astfel copiilor înțelegerea și gestionarea lor.

Și personajele sunt definite clar, liniar, eliminând detaliile inutile care ar putea complica identificarea cu ele. Niciun personaj din poveste nu este ambivalent – și rău și bun – așa cum sunt ființele umane în general. Polarizarea existentă în mintea copilului este exprimată și în poveste: o persoană este fie bună, fie rea, și aici nu este loc de compromis sau ambiguități. Prezentarea atât de clară a polarităților ajută copilul să înțeleagă mai bine diferența dintre rău și bine.  După ce va fi stabilită o bază solidă pentru identificări pozitive, va veni și timpul pentru înțelegerea complexității și ambiguității din viață și din oameni.

Răul este la fel de bine reprezentat ca virtutea, ambele sunt încarnate de câte un personaj, iar opoziția rău-bine întotdeauna ridică o problemă morală ce se cere a fi rezolvată prin intermediul poveștii. Educația morală a copiilor este asigurată prin soluția pe care poveștile o oferă la opoziția rău-bine: întotdeauna aspectele rele sunt pedepsite și pierd în final bătălia, oricât de puternice ar fi fost la început.

Poveștile abordează direct și frontal cele mai teribile anxietăți și dileme existențiale ale copilului și oferă soluții simple, ușor de înțeles la nivelul copilului. Una dintre ele este anxietatea de separare, și în cele mai multe povești eroul este îndemnat sau obligat să experimenteze pe cont propriu viața și să se confrunte singur cu cele mai dificile probe. Astfel copilul este îndrumat să se rupă de relația simbiotică cu mama și să iasă din zona de comfort și siguranță pe care o oferă mediul familial.

Într-o formă imaginativă, poveștile exprimă pașii pe care un proces de dezvoltare umană sănătoasă îi urmează. Procesul de creștere începe cu rezistența la părinți și frica de a crește, continuă cu obținerea independenței psihologice și a maturității morale, iar apoi cu înțelegerea faptului că sexul opus nu este demonic și amenințător.

Comments for this post are closed.