Blog

Mindfulness și psihoterapie

110Shares

Psihoterapeuții au ca scop ușurarea suferinței emoționale, care apare în nenumărate chipuri: stres, anxietate, depresie, probleme de comportament, dependențe și adicții, conflicte interpersonale, confuzie și disperare. Suferința este numitorul comun al tuturor tulburărilor clinice și este endemică pentru condiția umană. O parte a suferinței noastre este existențială, sub forma bolii, a bătrâneții și a morții, așa cum a descoperit Siddharta Gautama Buddha, fondatorul budismului. O parte a suferinței are o notă mai personală. Dar întotdeauna, suferința este generată de opoziție. Opoziția este cea care creează și susține simptomele, respectiv tendința noastră instinctivă de a ne feri de disconfort încordându-ne mușchii, gândind prea mult, bând prea mult sau angajând mecanismele de apărare pentru a ne restabili controlul. Acest tip de evitare experiențială ne poate ajuta pe termen scurt, dar ne împietrește și ne amplifică problemele pe termen lung.

Atunci când vin la terapie, oamenii își doresc un lucru – vor să se simtă mai bine, deși nu le este clar în ce fel, iar uneori terapia nu decurge conform așteptărilor lor. De ce? Pentru că, în primul rând, terapia reușită schimbă relația dintre pacient și suferința sa. Evident, dacă ne supără mai puțin evenimentele din viețile noastre, vom suferi mai puțin. Dar cum am putea fi mai puțin deranjați de experiențele neplăcute? Viața include durere. Și oare nu se opun instinctiv trupul și mintea acelor experiențe dureroase, oare nu încearcă să le evite?

Mindfulness, o modalitate simplă de a relaționa cu experiența, este folosit de peste 2500 de ani pentru a atenua înțepătura problemelor vieții, mai ales a acelora pe care ni le creăm singuri.  Mindfulness este capacitatea care ne permite să fim mai puțin reactivi la ce se întâmplă în momentul respectiv. Este o modalitate de a relaționa cu toată experiența – pozitivă, negativă și neutră – astfel încât suferința noastră, per ansamblu, să se reducă, iar senzația de bunăstare să se amplifice.

Sănătatea psihologică în paradigma mindfulness este capacitatea de a fi cu experiența clipă-de-clipă, într-un mod spațios, de profundă acceptare, chiar și atunci când este greu. Starea aceasta mentală e însoțită de calități psihologice sănătoase, cum ar fi flexibilitatea psihologică, reziliența, autenticitatea, răbdarea, conectarea, bunătatea, compasiunea și înțelepciunea.

Abordarea mindfulness nu presupune să obținem o viață lipsită de durere, ci o mai mare libertate emoțională, de acceptare și compasiune față de dificultățile noastre inevitabile. Aceasta presupune deschidere treptată la ceea ce ne supără, mergând de la curiozitate (îndreptare spre disconfort), la toleranță (trăirea disconfortului în siguranță), la permisiune (să lăsăm disconfortul să apară și să treacă), la prietenie (să descoperim valoarea ascunsă a dificultăților cu care ne confruntăm).

Ce este mindfulness?

Termenul mindfulness este traducerea în limba engleză a cuvântului sati din Pali, cuvânt care avea conotația de conștientizare, atenție și amintire.

În psihologie se propune un model de mindfulness cu două componente:

  • prima implică autoreglarea atenției, astfel încât să fie menținută la nivelul experienței imediate, permițând astfel recunoașterea crescută a evenimentelor mentale în momentul prezent;
  • a doua componentă implică adoptarea unei anumite orientări față de experiență, caracterizată prin curiozitate, deschidere și acceptare.

Cu alte cuvinte, nu doar reglarea atenției este importantă, ci și calitatea conștientizării, caracterizată prin absența judecății, bunătate iubitoare și compasiune.

Mindfulness definit pe scurt este: „conștientizarea experienței prezente cu acceptare”.

Cum funcționează mindfulness?

Au fost identificate următoarele reacții neurologice și psihice:

  1. Reglarea atenției – stabilitatea conștientizării, în ciuda impulsurilor competitive;
  2. Conștientizarea corpului – observarea senzațiilor subtile, a fi conștient de propriile emoții;
  3. Reglarea emoțiilor – reactivitate redusă, a nu lăsa reacțiile emoționale să afecteze performanța;
  4. Reevaluarea – considerarea problemelor ca fiind semnificative sau benigne, și nu întru-totul rele;
  5. Expunerea – desensibilizarea globală în raport cu orice e prezent în câmpul conștientizării;
  6. Sentimentul flexibil al sinelui – dezidentificarea de emoții și creșterea capacități de adaptare.

De ce este util mindfulness în psihoterapie?

În prezent, există dovezi semnificative că utilizarea mindfulness ne îmbunătățește capacitatea de a fi atenți în mod concentrat și susținut, ne ajută să practicăm o gândire mai puțin autoreferențială, mai ales când ne confruntăm cu tulburări emoționale, și ne poate ajuta să ne revenim mai repede când suntem distrași.

Sub umbrela mindfulness, învățăm trei abilități:

  1. Atenția concentrată sau concentarea – de exemplu, readucerea conștientizării iar și iar asupra respirației calmează mintea;
  2. Monitorizarea deschisă sau mindfulness per se – a observa orice apare în câmpul percepției – antrenează mintea să primească suișurile și coborâșurile vieții cu calm și insight;
  3. Bunătatea iubitoare și compasiunea – această abilitate oferă confort și alinare care, la rândul lor, deschid conștientizarea.

Practica mindfulness ne permite să observăm cum funcționează mintea noastră și să avem trei insight-uri importante:

  1. Suferința apare în mintea tuturor;
  2. Gândurile, sentimentele și senzațiile noastre sunt toate tranzitorii;
  3. Sentimentul sinelui este și el în mișcare.

Apud Mindfulness în psihoterapie – coord. Christopher K. Germer, Ronald D. Siegel, Paul R. Fulton, Editura Trei

PS: În următorul articol vom prezenta și trei exerciții simple pentru practicarea mindfulness.

110Shares
Comments for this post are closed.