Blog

Împacă-te cu tine însuți

Atunci vestala glăsui din nou și spuse:

„Vorbește-ne despre Rațiune și despre Pasiuni”.

Iar el răspunse:

„Sufletul vostru e adesea un câmp de luptă pe care rațiunea și judecata voastră se înfruntă cu poftele și cu dorințele.

O, de-aș putea să fiu eu acela care să vă împace cu voi înșivă, și de-aș putea preface vrajba și înverșunarea într-o îmbrățișare și o melodie.

Dar nu-mi este cu putință dacă voi nu vă împăcați cu voi înșivă și nu iubiți ființa voastră cu totul.

Căci rațiunea și simțirea sunt catargul și pânza sufletului vostru călător.

Iar dacă pânza ori catargul vi se frâng, atuncea veți pluti-n derivă sau veți rămâne prizonieri în largul mării.

Căci rațiunea singură este o forță care vă mărginește, iar pasiunea ce nu-i ținută-n frâu e-o flacără care se mistuie pe sine.

Lăsați deci sufletul să vă înalțe rațiunea până pe culmile simțirii; să se prefacă-n cântec;

Și fie ca tot sufletul să vă îndrume pasiunea cu măsură pentru ca ea să poată renaște-n fiecare zi, precum pasărea Phoenix care se ridică din propria-i cenușă.

Aș vrea ca rațiunea și simțirea să le îmbrățișați ca pe doi oaspeți dragi în casa voastră.

Firește, nu veți cinsti un oaspete mai mult decât pe celălalt; căci cel care e mai atent cu unul va pierde dragostea și încrederea celui de-al doilea.

Printre dealuri, în umbra răcoroasă a plopilor cei albi, primind un zvon de liniște și pace din depărtate câmpuri și livezi, să lăsați inima să spună: „Dumnezeu se odihnește-n rațiune”

Iar când vine furtuna și vântul cel puternic cutremură pădurea și fulgerul și tunetul vestesc măreția cerului – lăsați atuncea inima să spună în înmărmurire: „Dumnezeu e înflăcărarea însăși”.

Și cum voi înșivă sunteți un suflu în sfera lui Dumnezeu și-o frunză în pădurea sa, ar trebui, la rândul vostru, să vă odihniți în rațiune și-n toate cele să fiți flacără-ntrupată.”

după Khalil Gibran

Comments for this post are closed.