Blog

Fiica tatălui meu

În plan psihologic, relaţia pozitivă, iubitoare şi protectivă sub forma acceptării, confirmării şi căldurii emoţionale transformatoare a tatălui faţă de fiică conduce la dezvoltarea și transformarea imaginii de sine, maturizând-o şi permiţându-i ulterior să-şi asume feminitatea și maternitatea în mod complet și satisfăcător.

Relaţia patogenă sau absentă tată-fiică are efecte nefaste asupra asumării şi integrării feminităţii şi cu atât mai mult a maternităţii. Acestea sunt sever stopate, blocate, pervertite sau regresate, ceea ce are un impact defavorabil, inclusiv la nivel transgeneraţional. Nivelul de autoîncredere al unei astfel de persoane (ca parteneră de cuplu şi ca femeie, în general) este scăzut. Timiditatea, conduitele evitante, ostilitatea nemotivată, dependenţa emoţională versus nonimplicare, lipsa de rezonanţă afectivă şi trăirea compensatorie în fantasmă, susceptibilitatea şi anxietatea de relaţie pot fi câteva dintre manifestările cele mai frecvente, simptomatice pentru o feminitate neintegrată.

Care sunt tipurile de relaţie tată-fiică care îşi pun amprenta asupra formării identităţii psihosexuale a adolescenţilor? Vă propun în continuare punctul de vedere al unui renumit analist junghian, de origine canadiană, fost profesor la Universitatea din Quebec, Guy Corneau.

Tatăl tăcut: Relaţia cu un tată absent facilitează idealizarea acestuia de către fiica sa şi determină formarea unei femei care încearcă cu toată fiinţa ei să se facă plăcută, să fie în centrul atenţiei tuturor. De timpuriu, fetiţa ajunge să creadă că tatăl ei nu-i vorbeşte pentru că nu este destul de frumoasă sau de inteligentă, ori destul de bună pentru a fi iubită. Ajunge chiar să se simtă vinovată de tăcerea tatălui şi începe să se submineze: „Nu sunt interesantă. Nimeni nu mă place. Nimeni nu mă vrea.” Din acest moment, tânăra începe să-şi ţeasă destinul amoros, căci, dacă pe de o parte se subestimează, pe de alta idealizează bărbatul şi umple golul cu fantasma prinţului din poveste. „Într-o zi prinţul meu va veni” s-ar putea traduce în multe cazuri: „într-o zi tatăl meu va veni, îmi va vorbi şi în sfârşit voi exista ca femeie.”

Este evident că, în această situaţie, primele ei relaţii vor avea un final catastrofal, deoarece nici un bărbat nu va putea înlocui o imagine ideală de bărbat. Sentimentul de a nu fi valoroasă şi de a nu fi niciodată o femeie dorită o va marca întreaga viaţă, iar şansele ca ea să aibă o viaţă de cuplu armonioasă sunt reduse.

 Tatăl incestuos: Tatăl incestuos este cel care determină, de asemenea, mari probleme în asumarea şi manifestarea identității feminine. Victima abuzurilor sexuale este afectată grav atât în identitatea ei sexuală, cât şi în ceea ce priveşte sentimentul ei de a exista. Acestor persoane le este foarte greu să rămână în contact cu propria lor existență şi să întreţină relaţii de intimitate cu cei apropiaţi. Această dificultate de a exista trădează o preţuire de sine care a fost total distrusă de gestul tatălui său. Când o fiică este victima unui incest, integritatea ei corporală este atât de grav afectată, încât riscul de a se oferi oricărui bărbat este foarte mare. Studiile dovedesc că majoritatea prostituatelor sunt victime ale incestului. Pentru că nu au fost respectate, nu izbutesc nici ele însele să se respecte. Adesea îşi urăsc tatăl şi pe toţi bărbaţii care le sunt clienţi. Poate să devină exhibiţionistă. Pentru a nu-i aparţine tatălui, decide să se ofere privirii tuturor.

Tatăl puritan: Tatăl puritan se află la antipodul tatălui incestuos. Acest puritanism exacerbat este motivat de aceeaşi dorinţă incestuoasă. La tatăl incestuos există trecerea la act, la tatăl puritan se instaurează interdicţia sau nevoia de inhibiţie a actului. În marea majoritate a cazurilor, tatăl nu se atinge de fiica sa adolescentă. Această răceală şi mai ales tăcerea care o însoţeşte au efecte nefaste asupra fiicei sale. Printr-un astfel de comportament, tatăl îi poate provoca fetei sale adolescentă prima şi cea mai mare suferinţă din iubire. Când ea începe să devină femeie, când e mândră că în sfârşit seamănă mamei, un bărbat, prin tăcerea lui, îi spune că atributele ei par a fi periculoase.

Două tipuri de reacţii ale fetei putem înregistra în acest caz: fie îşi pune farmecele în evidenţă pentru a seduce şi a atrage atenţia, fie, dimpotrivă, încearcă să refuze diferenţa sexuală purtând veşminte suficient de largi pentru a-şi acoperi rotunjimile şi a-şi ascunde, în felul acesta, feminitatea.

Tatăl tiran: Tatăl tiranic sau despotic este cel care îşi terorizează fiicele prin rigiditatea regulilor pe care le impun adolescentelor, din nevoia de a-şi exercita controlul absolut asupra lor, gândindu-se că în acest fel le pot proteja mai mult. Nu reuşesc însă decât să cultive în inima fiicelor lor puternice sentimente de ură şi dorinţă de răzbunare. Adevărate amazoane, ele se vor lupta cu stoicism cu toţi bărbaţii din viaţa lor, ne-reuşind să se împlinească ca femei lângă nici unul dintre ei.

Aşadar, erosul patern, când se manifestă în mod adecvat, este un factor determinant în evoluţia unei fete. El ajută la dezvoltarea unui animus pozitiv, care susţine încrederea în sine şi spiritul de iniţiativă. Dacă, în schimb, este absent fizic, absent cu gândul, distant sau de-a dreptul abuziv, relaţia pe care tatăl i-o oferă fiicei sale o răneşte, iar ea va adopta comportamente reprezentând reacţii la suferinţă, care nu-i vor oferi posibilitatea să-şi integreze o identitate psihosexuală aducătoare de satisfacţii personale în viaţa de cuplu.

Comments for this post are closed.