Blog

Alfred Adler (3) – ordinea nașterii și influența ei în formarea personalității

Alfred Adler postula faptul că ordinea nașterii reprezintă una din influențele sociale majore în copilărie, care contribuie la determinarea stilului de viață.

a) Primul născut

Acest copil se află într-o situație avantajoasă, pentru că, de regulă, părinții sunt foarte fericiți și acordă copilului mult timp și atenție. Are o existență fericită și sigură până la apariția următorului copil, care reprezintă un șoc pentru el. Acum, el nu mai este în centrul atenției părinților și de aceea primul născut va încerca să recapete poziția pierdută. Copilul răsfățat va simți o pierdere și mai mare. Extensiunea pierderii depinde și de vârsta la care i se naște un nou frate. Observațiile clinice au arătat că, cu cât primul născut este mai mare, cu atât mai puțin va fi el deranjat de apariția fratelui. La 8 ani suportă mult mai bine acest șoc decât la 2 ani.

Lupta primului născut pentru supremație este oricum pierdută, dar cu toate acestea, copilul luptă pentru ea. El poate dezvolta tulburări de comportament, poate manifesta comportamente distructive față de obiecte sau persoane, poate deveni încăpățânat, enuretic, poate refuza să mănânce sau să se culce.

Părinții reacționează la acest comportament, și oricum armele lor sunt mai puternice decât ale copilului. Copilul va interpreta pedepsele ca o dovadă în plus a schimbării poziției sale în familie și adesea va ajunge să-și urască fratele.

Adler subliniază că primul născut este adesea orientat spre trecut, are nostalgii și atitudine pesimistă față de viitor. Deoarece a conștientizat însemnătatea puterii, ei rămân conștienți de această însemnătate pe tot parcursul vieții. Ei își exercită adesea puterea asupra fraților lor mai mici. În același timp, părinții așteaptă mai mult de la ei. Ca rezultat al acestei situații, primul născut va fi interesat în menținerea ordinii și autorității, va fi un bun organizator și va fi conștiincios în promovarea unei atitudini conservatoare. În același timp, va trăi sentimente de insecuritate și ostilitate față de ceilalți.

b) Al doilea copil

Acesta nu va resimți niciodată că a pierdut poziția unică de putere pe care o resimte primul născut. Chiar dacă mai apare un copil, al doilea născut nu va trăi același  sentiment puternic de detronare ca primul născut.

Mai mult, părinții au suferit o schimbare atitudinală – pentru că al doilea născut nu mai reprezintă o noutate ca primul, ei se vor comporta mai relaxat față de al doilea copil.

Al doilea născut nu mai este singur, ci are modelul fratelui său cu care să se identifice și cu care să concureze.

Competiția cu fratele mai mare stimulează adesea, ducând la o dezvoltare psihologică mai rapidă a celui de-al doilea copil (sub aspectul limbajului și a dezvoltării psiho-motorii). Astfel, de pildă, în mod frecvent, al doilea copil învață să vorbească mai devreme decât primul născut.

Neavând experiența puterii, al doilea copil nu este atât de preocupat de ea ca primul și are o viziune mai optimistă asupra viitorului. Este ambițios și competitiv.

c) Copilul cel mai mic (Prâslea)

Ultimul născut nu va trăi niciodată șocul detronării și el adesea devine jucăria întregii familii, mai ales atunci când frații sunt mult mai mari. Este animat de dorința de a-și depăși frații și adesea are performanțe ieșite din comun în diverse domenii de activitate.

Există însă și un pericol, dacă ultimul născut e prea răsfățat de restul familiei, este posibil ca acesta să nu realizeze nimic. În astfel de cazuri, subiectul ajuns la vârsta adultă poate conserva sentimentele de neajutorare și dependență din copilărie.

Neobișnuit să lupte și fiind ,,dus în spate de ceilalți”, mezinul va putea avea dificultăți de adaptare la vârsta adultă.

d) Copilul unic

Este primul născut, care nu-și pierde niciodată supremația și puterea (oricum, nu în copilărie). Continuă să fie centrul atenției părinților și, petrecând mult timp în compania adulților, se va maturiza foarte repede.

Va trăi un șoc psihic când va constata că la școală nu mai este centrul atenției tuturor. Copilul unic nu a învățat nici să împartă ceva, nici să lupte pentru poziția lui de supremație.

În cazul în care abilitățile sale nu sunt suficiente pentru a-i atrage recunoașterea și atenția celorlalți, subiectul va fi profund dezamăgit.

Sursa: Introducere în psihologie de Russell A. Dewey, www.scientia.ro

Comments for this post are closed.